joi, 10 martie 2011
Primarul comunei vâlcene Vaideeni solicită reglementarea transhumanţei
Primarul comunei vâlcene Vaideeni, Ivan Jinaru, i-a solicitat vineri ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, promovarea unei iniţiative legislative care să stimuleze transhumanţa, pentru că, susţine el, există riscul distrugerii păşunilor alpine din cauză că animalele nu mai sunt duse vara la păşunat în zonele montane.
'La noi, în localităţi cu păşuni montane, este o mare problemă. Aproape a dispărut transhumanţa şi dacă nu aducem oile la munte în câţiva ani păşunile montane vor ajunge aride. Solicităm un sprijin pentru încurajarea transhumanţei', a spus edilul din Vaideeni.
Ministrul Agriculturii a precizat că va sprijini în Parlament, dar şi în Guvern o propunere legislativă venită din partea fermierilor sau administraţiilor locale din zonele cu păşuni montane care să reglementeze şi să ajute fermierii să ducă animalele la munte pe timpul verii, dar şi să ajute la întreţinerea păşunilor din orice zonă a ţării.
'Veniţi cu o iniţiativă şi o vom susţine. O lege a transhumanţei se impune', a spus ministrul.
Ministrul Agriculturii a participat vineri la Drăgăşani la o întâlnire cu fermierii şi administraţiile locale din judeţele Olt şi Vâlcea.
Sursa: Agerpres
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu